croco/ aprilie 15, 2019/ Articole, Proiect/ 0 comments

Proiectul derulat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național a plecat la drum (după preparativele necesare) în săptămâna 8 – 14 aprilie 2019. O parte din echipa proiectului (Anda Pop, Ágota Ábrán, Corina Bejinariu, Claudiu Lorand Maxim, Vlad Petri și Valer Simion Cosma) s-a deplasat pentru documentare și realizarea activităților propuse în comuna Carastelec, una din cele patru localități cuprinse în proiect. 

Deplasarea echipei în teren a avut în vedere două mari obiective. Primul obiectiv a fost documentarea poveștile de viață ale vârstnicilor ai căror copii sunt plecați la muncă sau definitiv în străinătate, o categorie a căror existență este influențată direct de fenomenul migrației. Acestea vor constitui materialul documentar pentru realizarea piesei de teatru propusă în proiect, a expoziției foto și audio itinerante, și a unui studiu științific.

Cel de-al doilea obiectiv a avut în vedere realizarea de ateliere de teatru forum și teatru imagine ca metode de intervenție socială. Teatru Forum este o tehnică prin care putem înțelege opresiunile externe din lumea noastră, și în cadrul acestuia putem inventa și proba în scenă acțiuni împotriva acestor opresiuni. Acesta este o metodă de intervenție socială care are ca obiectiv să ofere oamenilor puterea de a se elibera din situații de opresiune și să ia măsuri.

Teatru Forum implică un anumit tip de reflecție critică, făcută posibilă de cadrul ludic pe care îl propune. Scena, personajele, replicile (inspirate direct din viața celor care participă) sunt instrumente accesibile și distractive. Să te joci cu astfel de instrumente este la îndemâna oricui adult sau copil. Însă printre rânduri se pot citi chestiuni foarte serioase.

Teatru Imagine este o tehnică prin care se studiază îndeaproape propria persoană şi felul în care suntem percepuți.

Atelierul de la Carastelec (coordonat de Claudiu Lorand Maxim, Ágota Ábrán și Anda Pop) a fost conceput pentru a introduce participanții în ambele tehnici. În cadrul acestuia s-a lucrat o săptămână cu copii din clasele V – VIII și două zile cu copii din clasele  0 – IV. În total au participat peste 70 de copii. Cele mai recurente teme pe care au ales să le discute au fost: școala, viața de familie, relațiile de prietenie.

Teatrul Imagine și Teatrul Forum  sunt două dintre ramurile Teatrului Oprimaților (un concept inventat de Augusto Boal (1931-2009), un regizor de teatru brazilian).  Arsenalul de tehnici folosit în Teatrul Oprimaților este un sistem de jocuri și exerciții prin care participanții pot reconstitui și analiza acțiunilor lor de zi cu zi. Prin acestea participanții au ocazia de a acționa și de a se observa în același timp, în acțiune. Prin punerea în scenă a greutăților de zi cu zi se poate lua distanță și înțelege mai bine contextul în care ne situăm.

Galerie foto: Vlad Petri

Share this Post

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*