Expoziția în stradă ”Fețele Migrației” – eveniment înscris în ”Luna Diasporei”
Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău participă la ”Luna Diasporei”, un proiect al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, cu expoziția ”Fețele Migrației”.
Miercuri, 25 august 2021, în spațiul expozițional dedicat Muzeului în stradă, am deschis expoziția ”Fețele Migrației”, realizată de către cercetătorii noștri Corina Bejinariu și Valer Simion Cosma, în colaborare cu patru artiști care documentează fotografic tema migrației: Vlad Petri˟ , Patricia Marina Toma, Eli Driu și Ionuț Teoderașcu.
Luna în care se întorc acasă
Luna august este momentul în care sălăjenii plecați la muncă în străinătate se întorc acasă, în concedii, să-și vadă familiile rămase, să-și organizeze nunțile sau să participe la nunțile altora, să-și ridice case noi cu banii strânși „dincolo” sau să mai repare ceva pe lângă casa din care au plecat. Concediile în țară ale celor întorși acasă, așa cum reiese din interviurile realizate de cercetătorii noștri, sunt adeseori împărțite între întâlniri cu rudele, prietenii sau vecinii, rezolvarea diverselor probleme de ordin birocratic sau medical și coordonarea unor șantiere de construcții sau renovări în care investesc o parte din banii munciți, visând la o întoarcere definitivă acasă, cândva. Întoarcerea acasă a românilor care formează diaspora este și motivul pentru care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a ales să le dedice luna august în cadrul proiectului ”Luna Diasporei”. Anul acesta, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni colaborează la ”Luna Diasporei” cu reprezentanți ai autorităților publice locale din județele Arad, Argeș, Bacău, Bistrița, Brăila, Buzău, Cluj, Călărași, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea.
Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a derulat un proiect important dedicat fenomenului migrației, fiind o temă de cercetare a specialiștilor noștri. Este vorba despre ”Anonimii Migrației – Teatru Documentar Rural”, un proiect de intervenție culturală cu un pronunțat caracter interdisciplinar și multicultural care a inaugurat seria de colaborări cu sectorul artistic independent din domeniul artelor spectacolului și artelor vizuale. Proiectul a vizat documentarea efectelor migrației transnaționale în comunele Carastelec, Marca și Hida, în vederea producerii spectacolului de teatru documentar ”Sunt una dintre fortunate” (text Alexandra Voivozeanu, regia Claudiu Lorand Maxim) și a unei expoziții foto-audio, urmate de un mini-turneu de prezentare a spectacolului rezultat în fața publicului din comunele menționate. Prin intermediul acestui proiect, echipa de cercetare a dezvoltat o metodologie de lucru care îmbină teatrul, jocurile de storytelling, interviurile și observația participativă, atât în faza de documentare și producere a spectacolului, cât și în faza de itinerare în localitățile documentate, prin confruntarea publicurilor locale și, într-o anumită măsură, a interlocutorilor ale căror povești de viață și migrație au fost amalgamate și ficționalizate în spectacolul rezultat. În plan academic, o parte din materialul documentar cules în cadrul acestui proiect, completat de alte materiale, a fost folosit în vederea redactării articolului ”The Human Cost of Fresh Food: Romanian Workers and Germany’s Food Supply Chains” de către Valer Simion Cosma, Cornel Ban (Copenhagen Business School, Danemarca) și Daniela Gabor (University of West England, UK) în Review of Agrarian Studies, vol. 10, No 2, Iulie-Decembrie 2020.
În urma bunei relaționări cu artiști fotografi, atât în cadrul menționatului proiect, cât și în realizarea altor expoziții colective, precum expoziția ”Fețele Pandemiei”, din vara anului trecut, am considerat oportună continuarea colaborării cu aceștia, invitându-i să contribuie cu o selecție de fotografii pentru realizarea expoziției ”Fețele Migrației”. Pe lângă colaboratorii din celelalte proiecte, am invitat-o pe Patricia Marina Toma să se alăture expoziției, pentru a vedea perspectiva unui fotograf local asupra fenomenului migrației. Cele 24 de fotografii propuse de cei patru fotografi surprind fenomenul migrației în toată complexitatea sa, permițând privitorului scurte incursiuni atât în lumile de acasă, amprentate de acest fenomen, cât și în lumile de peste granițe ale celor plecați.
*Ca o informație de ultimă oră, Vlad Petri a primit recent Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo, pentru scurt-metrajul documentar „Același vis”. De asemenea, în luna iulie, Vlad Petri a primit premiul Gopo pentru cel mai bun scurt-metraj documentar pentru documentarul „Cerbul a trecut prin fața mea”. Cele două filme au fost realizate în ultimii doi ani.